Este cunoscut faptul că solicitarea face parte din viață, că organismele vii se adaptează la mediu printr-un proces de echilibrare și reechilibrare intre aceastea și propria ființă. Personalitatea sportivului se vă dezvolta, se va adapta și autoregla atât la solicitările activității, desfășurată în mediul social, cât și la propriile scopuri și aspirații. Am văzut până acum modul în care performanța sportivă este rezultatul unor factori care depind în cea mai mare parte de personalitatea sportivului și în mod deosebit de orientarea lui atitudinala,dar și de motivatia sa pentru performanță.
Sportul de performanță este o activitate de limită a capacității psihice a individului, capacitate care se poate dezvolta și chiar maximiza prin coroborarea unui număr foarte mare de factori, de exemplu începând de la aptitudini, atitudini și, antrenament, până la ambianță. Prin solicitarea psihică înțelegem măsură în care întregul sistemul psihocomportamental este mobilizat pentru rezolvarea unei situații, care se prezintă ca sarcină sau obligație. Reamintim aici că sistemul psihic și, personalitatea sportivului, reprezintă un fond genetic important, un program de perfectabilitate a adaptării la conditile realității. Pe de alta parte, pregătirea specifica sportiva consta, în principal, din stimularea potențialului de adaptare și din formarea capacității de execuție, după modele operaționale care conduc la deprinderi și obișnuințe.
Ca situație solicitantă regăsim “spațiul” de acțiune a sportivului, printre care se numără este antrenamentul, concursul, deplasările, cantonamentul, condițiile materiale și organizatorice ale acestora, relațiile cu altiicoechipierii și foarte important spațiul subiectiv-intern al aspiraților.
De ce toate aceste și poate că și altele, sunt solicitante pentru sportivi? Pentru că pentru a se adapta, pentru a comunica cu ele este nevoie de energie și autocontrol, de muncă, efort, atenție, orientare, planificare, evaluare, rezistenta la insucces. Sub aspect general este vorba de realizare unui echilibru bun între personalitatea proprie și situația solicitantă.
Conștientizarea activității sportivilor
Principiul conștientizării sau al constinței a fost formulat mai de mult în pedagogie ca fiind principiul didactiv, relevând necesitatea înțelegeri de către elevi atât a ceea ce învață cât și a rostului învățării. În zilele noastre, acest principiu a cuprins și adeziunea afectiva a elevului la actul și conținutul învățării, disponibilitatea pentru învățare, precum și efortul de însușire nu numai a conținutului, ci și a strategiei de învățare. Trecând la problemele sportului de performanta, ne dam ușor seama de importanta “faptului conștiință” în realizarea scopurilor specifice de pregătire și educare a sportivilor, de creștere a măiestriei lor, de depășire a rezultatelor obținute.
Eficiența conduitei sportive, nivelul superior al rezultatelor din concurs sunt tot mai des și insistent opuse în relație cu luciditatea, claritatea gândirii, capacitatea de anticipare, vigilenta, pe scurt cu gradul de conștiință pe care îl are sportivul. Toate aceste sunt de astfel atributele unei personalități superior dezvoltate. În practica de toate zilele, lucrurile se realizează însă numai parțial, atât din cauza dificultăților obiective, pe care le întâmpină un astfel de program complex, cât și din cauze subiective, între care pe primele locuri se afla necunoașterea sau lipsa de preocupare față de aceasta problemă. De cele mai multe ori conștientizarea se realizează parțial, incomplet și nu pe directile cele mai importante. Evident că nu poate fi vorba de neconstientizare, dar, limitat la problemel organizatorice sau materiale principiul este departe de a fi realizat.
Se pare de asemenea că se acordă puțină importanță și puțin timp pentru discuțiile individuale ale antrenorului cu sportivii, pentru redactarea jurnalelor de autocontrol, pentru stabilirea perspectivelor fiecărui sportiv și a programelor personale de autoperfecționare sau de armonizare a scopurilor individuale cu cele ale grupului.
Ceea ce trebuie reținut, în esență, este faptul că performanta sportiva nu poate fi obținută, fară știință. Domeniul sportului, că și știință acestuia, are un caracter pluridisciplinart: – biologic, psihologic, pedagogic, sociologic, politic. Psihologia este o știință cu reale posibilități de contribuție la construirea performantelor sportive. Tot odată, trebuie subliniat faptul că ignorarea psihologiei limitează posibilitatea creșterii performantei sportive, conducând uneori la eșec.
