După 25 de ani de sport și cam 23 de ani de când particip în fiecare an la zeci de concursuri, simt să discut puțin despre acest subiect. Simt să împărtășesc cu fiecare dintre voi, cei care citiți aceste cuvinte, puțin din experiențele plăcute și neplăcute din viața mea de sportiv.
Doresc să încep cu experiențele plăcute și să le mulțumesc tuturor antrenorilor care m-au crescut și m-au învățat arta sportului, pe care acum o pot împărtăși mai departe cu cei pe care îi antrenez. Vreau să le mulțumesc colegilor și prietenilor de antrenament, care prima oară au fost colegi, apoi prieteni și într-un final au devenit “familia mea” sportivă. Dar cel mai presus vreau să le mulțumesc părinților mei, fără de care nu aș fi avut susținerea morală și nici financiară să am această carieră sportivă de mare performanță.
Prin experiențe precum statul la cămin (câte 10 în cameră) la concursuri Naționale, sau statul la hoteluri de 5 stele la concursuri internaționale, am învățat să apreciez nu unde stau sau dorm, ci oamenii cu care sunt acolo și timpul petrecut cu ei. În astfel de experiențe am văzut cum este să dormi în paturi supraetajate, am jucat badminton cu adevărat, am călătorit, am plecat în drumeții, am cunoscut oameni faini, am câștigat și am și pierdut locuri pe podium, am învățat să pierd și să accept acest sentiment. Iar toate aceste experiențe m-au făcut să ridic fundația unui club sportiv care încearcă să le ofere copiilor din ziua de astăzi, experiențe frumoase de genul, sau poate altele și mai unice.
Sentimentul de recunoștință, de mândrie și bucurie, atunci când reușești ce ți-ai propus este divin și merită să tragi pentru visul tău indiferent în ce domeniu de activitate este. Sunt sigur că ai să reușești. Trăiește pentru tine, pentru visul tău, merită. Experiențe mai puțin plăcute sau chiar neplăcute am simțit că au fost câteva și am să încerc să le explic în esență și nu în detaliu.Am resimțit greutatea părinților mei în a mă susține în acest vis al meu. Am resimțit asta pentru că nu trăim într-o țară care să susțină prea mult sportul din punct de vedere financiar sau material. Motivul pentru care la 23 sau 24 de ani, când am decis să închei cariera mea sportivă de mare performanță, a fost că am realizat că la această vârstă când alții termină facultăți, muncesc sau chiar își deschid afaceri, eu încă înotam pe banii lui mama și a lui tata (greu de digerat și acceptat acest gând de un tânăr adult). Mulți sportivi buni și-au încheiat așa carierele. Am experimentat și înfrângerea, care la momentul respectiv am considerat a fi o experiență neplăcută, însă cu timpul am învățat să apreciez și înfrângerea. Ce altă metodă mai bună de a aprecia câștigul, dacă nu cunoști și sentimentul înfrângerii? Consider că un copil, o persoană și chiar și un sportiv, trebuie să treacă și prin experiențe neplăcute pentru a ști aprecia pe cele plăcute, cu adevărat.
Am experimentat trezitul la 04:30, pentru a mânca micul dejun, apoi drumul spre bazin, încălzirea pe uscat și intratul în apa rece la 06:00 dimineața. Ca apoi să merg la școală, să fac teme și să mă întorc din nou la bazin. Experiențe pe care atunci le simțeam grele și de multe ori nu-mi doream să le mai fac, însă acum fac parte din mine și iubesc acest sport care m-a trecut prin acestea. Sportul este arta de a învăța să muncești de când ești mic. Spun asta pentru că de multe ori am vrut să ies în fața blocului cu băieții, iar în adolescență, poate să ies în oraș seara, lucruri pe care nu le-am putut face pentru că ziua următoare trebuia să fiu la “muncă”.
Totuși iubesc această viață de sportiv, simt că face parte din mine cum și eu fac parte din ea.
Acest stil de viață m-a făcut un bărbat plin de voință, răbdare și să tind întotdeauna spre mai mult sau mai bine. Acest lucru în afara vieții de sportiv, nu este neapărat un lucru bun. Un om cu o voință de fier, tinde să fie și încăpățânat. Am trăit această experiență chiar cu corpul meu. El mi-a dat multiple semne că exagerez cu antrenamentele, că nu mă odihnesc, iar eu fiind crescut cu “trage că se poate” am tot tras, până corpul a spus stop joc. Așa că e bine să ne ascultăm corpul cât ne ascultăm și mintea.
Un lucru vreau să te rog pe tine cel care citești. Atunci când o echipă de fotbal nu joacă cum ți-ai dori, atunci când un atlet nu reușește să câștige locul 1, sau când un înotător nu reușește să-și câștige cursa, să nu-i judecăm, să nu-i criticăm ci să-i susținem. Persoana care se judecă cel mai tare este sportivul care nu a reușit. El sau ea, întotdeauna va fi primul care își va pune semne de întrebare și se va gândi ce nu a mers bine. Faptul că îi judecăm că nu au reușit, nu înseamnă decât că punem sare pe rană. Un sportiv nu este o mașinărie care va câștiga tot timpul sau va face record la fiecare concurs la care participă. Un sportiv este un om cu sentimente, este un om care se culcă, se trezește, mănâncă și se antrenează la anumite ore impuse pentru a deveni un mai bun în ceea ce face. Este un om care se va bucura când va câștiga și va plânge când pierde. Un sportiv este un om care va da întotdeauna 100% din el pentru a-și realiza visul.
Aceste cuvinte sper să inspire cât mai mulți oameni, cât mai mulți sportivi, cât mai mulți părinți de sportivi și să înțeleagă că iubim ceea ce facem, iubim sportul chiar dacă ne este greu câteodată, și că așa cum orice om își dorește să fie susținut, așa și noi dorim și avem nevoie de asta.
