Maria Pătru

Maria Pătru - SwimFactory

Instructor – antrenor de înot

Sunt Maria și am început să practic înotul încă la vârsta de 11 ani. Am continuat cu înotul de performanță până în jurul vârstei de 15 ani, iar apoi am început să practic polo pe apă de performanță în cadrul clubului sportiv Dinamo București.

Consider că practicarea înotului, cât și a polo-ului pe apă, m-au ajutat să mă apropii de nevoile clienților și să înțeleg mai bine procesul de învățare al acestora. Totodată, sunt o fire empatică, sensibilă și serioasă. Îmi place sportul, îmi place să lucrez cu oameni, iar datorită staturii mele minione, copiii mă îndrăgesc smile.

Consider că este esențial să abordăm orice activitate cu plăcere și bucurie, să ne bucurăm de momentul prezent în apă și să avem deschidere către învățare, chiar înainte de a atinge o tehnica perfectă. Din perspectiva mea, pasiunea și dedicarea sunt elementele-cheie care conduc la rezultate frumoase și împlinire în ceea ce facem.

 

Vă așteptăm cu mare drag.