Chiriac Alexandru

Chiriac Alexandru
Instructor - antrenor de inot
+4 0755212778

Antrenor și instructor de natație de aproape 10 ani, fost sportiv de performanță și multiplu medaliat atât pe plan național cât și internațional, mi-am propus să aduc o schimbare în planul lecțiilor de înot.

Sunt absolvent al Facultății de Educație fizică și Sport din cadrul Universității Spiru Haret, cu specializare în Sport și Performanță Motrică. Am studiat 6 luni la UCAM Universidad Católica San Antonio De Murcia, Spania, prin programul Erasmus, iar în 2020 am obținut masterul în Educație fizică și Antrenament Sportiv. Sunt antrenor certificat CNFPM (senior), Fina Assistant coach (lvl. 1) si Arbitru Inot Categoria I. Consider că sportul și mișcarea sunt esențiale pentru o viață sănătoasă, iar copiii încă de mici trebuie atrași către a face sport, transformând bazinul într-un loc de relaxare și joacă, îmbinăm utilul cu plăcutul. Iar când faci ceea ce iți place, drumul către performanță este mult mai simplu.

Dacă ar fi să descriu un stil anume de predare, acesta ar fi unul echilibrat, cu părți egale de disciplină și distracție. Consider că am învățat la fel de multe de la copiii pe care i-am avut sub îndrumare, cât au învățat și ei de la mine.